Pianista și muzicoterapeuta Angelica Postu, născută la București, a urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din București, unde a avut-o ca profesoară pe Mihaela Zamfirescu. În 2011 și-a încheiat studiile la Universitatea Națională de Muzică București, secția Interpretare Muzicală-Pian, la clasa Prof. Dr. Dana Borșan și a lect. Univ. Dr. Delia Pavlovici. În 2009 a fost studentă bursieră la Universitatea de Arte din Berlin (UDK). În paralel cu studiile muzicale a urmat cursurile Facultății de Psihologie a Universității „Titu Maiorescu” din București. O dată cu activitatea concertistică pe scene din România și străinătate, Angelica Postu, a absolvit și Diploma de Master în Interpretare pianistică la Conservatorul Regal Flamand din Bruxelles, la clasa renumitului pianist și profesor Daniel Blumenthal. Specializarea în Muzicoterapie a început cu absolvirea programului universitar de Master of Arts în Muzicoterapie, de la Universitatea de Arte din Berlin, și a continuat cu stagii de lucru muzicoterapeutic la Clinica de Oncologie Paliativă L’Esperanca din Barcelona, Spitalul Universitar de Psihiatrie din Leuven, Clinica de psihiatrie pentru copii și adolescenți Vivantes, Berlin. În prezent, Angelica Postu, singura româncă membră a Asociației Germane de Muzicoterapie, lucrează ca muzicoterapeută la Centrul Universitar de Psihiatrie al spitalului Charité din Berlin. Este activ implicată în promovarea și dezvoltarea muzicoterapiei în România, atât la nivel educațional cât și practic, prin conferințe, seminarii și sesiuni practice.
Dorim ca în timpul utilizării paginii noastre web, sfera dumneavoastră privată să fie protejată și de aceea vă informăm în continuare în detaliu cu privire la colectarea datelor cu caracter personal și a datelor fără caracter personal.
Dreptul de utilizare a datelor cu caracter personal și a datelor cu caracter anonim revine societății Asociației Române de Muzicoterapie în limitele prevăzute de lege, exceptând drepturile persoanelor vizate descrise în continuare.
Pagina noastră de web utilizează software pentru analiza utilizării. Prin evaluarea acestor date se pot obține informații utile cu privire la nevoile utilizatorilor. Aceste informații contribuie la îmbunătățirea calității experientei utilizatorului pe site. Mai concret, pentru fiecare consultare se stochează fără restricții următorul set de date:
- Forma anonimizată a adresei IP a computerului care transmite solicitarea
- Data și ora consultării, respectiv solicitării
- Numele paginii consultate sau a fișierului consultat
- Referire la pagina de pe care se consultă această pagină