Găzduiește la București muzicoterapeuți profesioniști, practicieni și academicieni din Europa, care să împărtășească experiența, cercetările și cele mai noi informații din domeniul muzicoterapiei, aducând în fața participanților perspective practice, universitare și clinice.
25 Mai 2019-Universitatea Națională de Muzică București
Universitatea Națională de Muzică București și Asociația Română de Muzicoterapie au organizat pe data de 25 mai 2019 prima Conferință de Muzicoterapie din instituție.
Prin susținerea Fundației Andreas Tobias Kind Stiftung din Germania, fundație care se axează exclusiv pe domeniul Muzicoterapiei, și care încurajează răspândirea și dezvoltarea proiectelor muzicoterapeutice în țări în care acestea se află încă la început, a fost posibilă găzduirea unor profesori doctori de renume internațional, muzicoterapeuți profesionști, care au oferit o incursiune în aspecte de bază ale efecterlor terapeutice dovedite și implementate ale muzicoterapiei.
Prof. Dr. Karin Schumacher
Prof. Dr. Karin Schumacher, fondatoarea studiilor masterale în Muzicoterapie ale Universității de Arte din Berlin și totodată cea care a cercetat și publicat intervențiile muzicoterapeutice pentru copii cu autism în urma unor studii și cercetări de peste 20 de ani.
Dr. sc. mus. Monika Nöcker-Ribaupierre
Dr. sc. mus. Monika Nöcker-Ribaupierre, muzicoterapută și conferențiar la centrul liber de muzică din München, autoare a primelor studii despre muzicoterapie în domeniul neonatologiei dar și despre importanța vocii mamei la copii născuți prematur, a fost timp de peste 20 de ani membră în conducerea consiliulului director al Confederației Europene de Muzicoterapie, a clarificat participanților istoria și rolul Muzicoterapiei în Europa la ora actuală.
Prof. Dr. Jos de Backer
Prof. Dr. Jos de Backer, cu sigurață cel mai renumit muzicoterapeut belgian, autorul volumului „Music in Music Therapy”, și conducătorul studiilor universitare dar și doctorale în muzicoterapie din Leuven, Belgia, a dezbătut tema unuia din cele mai importante aspecte al muzicoterapiei- improvizația muzicală.
Angelica Postu
Angelica Postu, în calitate de reprezentantă și coordonatoare a Asociației Române de Muzicoterapie, dar și în calitate de muzicoterapeută profesionistă, a vorbit participanților despre drumul parcurs pentru a deveni muzicoterapeută, despre experiențele dobândite în ultimii ani în diverse clinici din Spania, Belgia și Germania și despre cum este să lucrezi la cea mai mare clinică de Psihiatrie din Berlin, cu pacienți care suferă de boli psihice, prin intermediul muzicii. Scopul a fost, ca prin prisma celor două perspective ale Angelicăi Postu, cea de primă româncă membră a Asociației Germane de Muzicoterapie, și cea de fondatoare a Asociației Române de Muzicoterapie, să se faciliteze puntea de schimb educațional și intercultural transmisă celor peste 85 de participanți veniți la Conferință.